Potrivit legendei -conform mitologiei grecesti- Afrodita ,zeita a dragostei si a frumusetii s-a nascut in Cipru. “Stâncile Afroditei” se găsesc pe țărmul sudic al insulei, pe locul unde - potrivit mitologiei grecești - a căzut în apa mării înspumate organul masculin de reproducere al zeului Uranus, amputat de rude geloase. Aici s-ar fi născut, din valurile mării învolburate, zeița dragostei Afrodita.
Deşi zeiţă a frumuseţii, Afrodita este căsătorită cu zeul şchiop, hidosul Hefaistos, care era şi fierarul zeilor. În privinţa naşterii ei există două variante: prima ar fi că este fiica lui Zeus şi a Dionei, cealaltă spune că s-a născut din spuma mării. Cu toate că este căsătorită cu Hefaistos (Hephaestus), a fost iubită de zeii Ares, zeul războiului, Dionysos, Hermes şi Poseidon , precum şi de muritorii de Anchises şi Adonis.
A avut mai mulţi copii: cu zeul Hermes pe Eros, cu Ares pe Anteros şi pe Harmonia, cu muritorul Anchises pe Aeneas.
În legătură cu farmecul şi puterea Afroditei circulau numeroase legende: un episod cunoscut este infidelitatea ei faţă de Hephaestus care, descoperind prin surprindere legătura ei cu Ares, a chemat toţi zeii Olympului drept martori. Un alt episod celebru este judecata lui Paris: Zeus a poruncit ca mărul de aur aruncat de Eris, zeiţa vrăjbei şi revendicat în egală măsură de Hera, Atena şi Afrodita, să fie acordat de un muritor, Paris, celei pe care o va socoti el mai frumoasă. Cele trei zeiţe s-au înfăţişat înaintea lui Paris pe muntele Ida şi au început să-şi laude farmecele, promiţându-i fiecare câte un dar. Cucerit de frumuseţea Afroditei şi de darul făgăduit de ea - acela de a o lua de soţie pe cea mai frumoasă muritoare, pe Elena din Troia - Paris i-a dat ei mărul.
Alegerea Afroditei şi răpirea Elenei au constituit originea războiului troian. În cursul acestui război, în care rivalele ei, Hera şi Atena, au sprijinit tabăra adversă, Afrodita i-a ajutat în mod constant pe troieni, în special pe Paris şi pe Aeneas. Ea a fost rănită în luptă de către grecul Diomede. Dacă nu a putut împiedica moartea lui Paris şi distrugerea Troiei, în schimb, salvarea lui Aeneas se datorează Afroditei, care l-a ajutat să ajungă pe ţărmurile Italiei. Tot datorită acestui fapt, zeiţa era socotită, sub numele de Venus, drept divinitate protectoare a Romei. Afrodita avea sanctuare celebre la Paphos, Cnidus, Delos, Sicyon etc. Cultul ei era celebrat în întreaga lume helenică, cu precădere în insulele Cipru şi Cythera.
2) Apollo
Apollo (in mitologia greacă şi în mitologia romană) zeul zilei, al luminii si al artelor, protector al poeziei si al muzicii, conducatorul corului muzelor, personificare a Soarelui. Era numit si Phoebus-Apollo.
Era fiul lui Zeus şi al lui Leto. Pentru că Hera, din gelozie, îi refuzase lui Leto un loc unde să poată naşte, Poseidon a scos la iveală, din valurile mării, insula Delos. Acolo, după nouă zile şi nouă nopţi de chinuri, Leto a adus pe lume doi gemeni: pe Apollo şi pe Artemis.
Crescând miraculos de repede, la numai câteva zile după naştere, Apollo, al cărui arc şi ale cărui săgeţi deveniseră temute, a plecat la Delphi, unde a ucis şarpele Python, odinioară pus de Hera să o urmărească pe Leto şi care ulterior devenise spaima întregului ţinut. După aceea, Apollo a înfiinţat acolo propriul său oracol, instaurând totodată şi Jocurile Pitice. (Tot de la acest fapt provenea şi denumirea purtată de zeu, aceea de Pythius).
Un alt episod care i se atribuie era cel al uciderii ciclopilor: fiul lui Apollo, Asclepios, iniţiat de centaurul Chiron în tainele medicinei, nu s-a mai mulţumit să vindece, ci a început să-i învie pe cei morţi. Acest fapt a atras asupra sa mânia lui Zeus, care l-a omorât cu trăsnetul său.
Îndurerat de pierderea lui şi neputând să se răzbune pe Zeus, Apollo i-a pedepsit pentru moartea fiului său pe ciclopi, ucigându-i la rândul său, cu săgeţile lui. Singura vină a acestora era faptul că făuriseră trăsnetul lui Zeus. Drept pedeapsă pentru actul său necugetat, Apollo a fost osândit de Zeus să slujească timp de un an, ca sclav, pe un muritor. El şi-a ispăşit pedeapsa păzind turmele lui Admetus.
Apollo a iubit numeroase nimfe şi muritoare, printre care pe Daphne, Cyrene, Marpessa, Cassandra şi uneori chiar tineri ca Hyacinthus şi Cyparisus. Zeul era înfăţişat ca un tânăr frumos şi înalt, cu o statură zveltă şi impunătoare. Era reprezentat, uneori, cantand la lira. Atributele lui erau multiple: iniţial, Apollo era considerat ca o divinitate temută, răzbunătoare, care, justificat sau nu, răspândea molimi sau pedepsea cu săgeţi aducătoare de moarte pe oricine îi stătea împotrivă.
Era socotit totodată zeu vindecător, priceput în arta lecuirii, şi tatăl lui Asclepios. Avea darul profeţiei, de care erau legate numeroasele lui oracole. Dintre acestea, cel mai vestit era cel de la Delphi. Se spunea că, îndrăgostit fiind de Cassandra, fiica regelui Priam, Apollo ar fi iniţiat-o şi pe ea în această taină. Mai târziu, el a devenit zeul muzicii, al poeziei şi al artelor frumoase. Era înfăţişat, în această calitate, înconjurat de muze, pe muntele Parnassus.
Apollo era zeul invocat în călătorii de cei care navigau pe mare, care proteja oraşele şi noile construcţii. Se spunea că împreună cu Alcathous ar fi ajutat la reconstruirea cetăţii Megara, care fusese distrusă. În sfârşit, Apollo era considerat ca zeu al luminii (de aici şi epitetul de Phoebus) şi era identificat adesea cu însuşi Soarele. Era serbat în numeroase centre ale lumii greceşti: la Delphi, Delos, Claros, Patara etc.
Având, aşa cum s-a arătat, un rol preponderent în mitologia greacă, Apollo a fost împrumutat de timpuriu şi de alte neamuri. Era, de pildă, onorat de vechii etrusci şi mai târziu a fost adoptat şi de romani. În cinstea lui s-au instituit la Roma Ludi Apollonares, şi tot acolo, pe vremea împăratului Augustus, i se aduceau onoruri deosebite.
3) Ares
Se număra printre cei doisprezece mari zei ai Olimpului şi era fiul lui Zeus şi al Herei. Cu toate acestea, era dispreţuit de părinţii săi şi de către ceilalţi zei, mai ales de către Atena, datorită caracterului său violent, sângeros. În numeroasele mituri legate de numele lui, zeul apare adesea înfrânt, deşi era simbolul forţei războinice, brutale.
În războiul troian, de pildă, la care participă luptând alături de Hector, el este rănit de către Diomede cu ajutorul Athenei şi silit să o ia la fugă. Când sare în ajutorul fiului său, care avea să fie ucis de Heracles, Ares e de asemenea rănit de către erou şi silit să se retragă. La fel, zeul trebuie să îndure uciderea fiicei sale, Penthesilea, fără să poată face nimic. De numele lui Ares e legat şi Areopagul, colina unde, la Atena, era locul unde se judecau crimele de natură religioasă. Se credea că la poalele acestei coline Ares l-ar fi ucis pe Hallirrhothius, fiul lui Poseidon, fiindcă voia să-i necinstească fiica, pe Alcippe. Adus de către Poseidon în faţa judecăţii zeilor, pe aceeaşi colină, spre a fi osândit pentru crima săvârşită, Ares a fost însă iertat.
Dintre numeroasele episoade amoroase care i se atribuiau, era celebră legătura dintre el şi Aphrodita, legătură dată în vileag de către soţul acesteia, Hefaistos. Cultul lui Ares a fost adus în Grecia din Tracia.
La romani Ares era identificat cu zeul Marte.
4) Artemis
Artemis a fost una din cele mai vechi şi venerate zeităţi ale Greciei Antice. În perioada clasică a mitologiei elene, Artemis (Ἄρτεμις) era descrisă ca fiind fiica lui Zeus şi al muritoarei Leto, şi sora geamănă a lui Apollo. Era zeiţa pădurilor, naşterii copiilor, virginităţii, fertilităţii, a vânătorii şi era evocată cu arc şi săgeţi. Căprioara a fost animalul care i-a fost consacrat. În perioadele eleniste târzii, şi-a asumat rolul Eileithiei în ajutorul naşterilor.
Artemis a fost identificată mai târziu cu Selene, o titanidă, zeiţa greacă a lunii, câteodată evocată cu o semilună deasupra capului. Totodată a fost corelată cu zeiţa romană Diana, cu zeiţa etruscă Artume şi cu zeiţa elenă Hecate.
5)Atena
Atena (greacă: Αθήνα, Athina,Τριτογėνεια, Tritogenia) era una dintre cele mai mari divinităţi ale mitologiei greceşti, identificată de romani cu zeiţa Minerva. Era zeiţa înţelepciunii, pe care grecii o mai numeau şi Pallas Athena sau, pur şi simplu, Pallas.
Atena era fiica lui Zeus şi a lui Metis. Zeus a înghiţit-o însă pe Metis înainte ca aceasta să nască, astfel că Atena a ieşit direct din capul lui Zeus, cu arme şi armură cu tot. În momentul când a apărut pe lume, a slobozit un răcnet războinic, care a cutremurat cerul şi pământul. Atena era simbolul atributelor reunite ale părinţilor ei. Ea personifica forţa moştenită de la Zeus, îmbinată cu înţelepciunea şi prudenţa lui Metis. Zeiţă războinică, reprezentată cu coif, suliţă şi egida pe care era zugrăvit capul Gorgonei Medusa, Atena a jucat un rol important în lupta împotriva giganţilor. Ea participă, de asemenea, la războiul troian alături de greci, pe care-i susţine, neputând uita jignirea adusă de Paris. Este cunoscută disputa dintre Atena şi Poseidon cu prilejul împărţirii diverselor regiuni ale Greciei. Cu această ocazie, consiliul zeilor a făgăduit să dea Attica aceluia din cei doi care-i va dărui bunul cel mai de preţ. Poseidon i-a dăruit calul, iar Atena măslinul, care avea să asigure prosperitatea locuitorilor. Ea a câştigat în felul acesta întrecerea şi a devenit patroana cetăţii Athenae, care-i poartă de atunci numele.
Atena era socotită protectoarea artelor frumoase, a meşteşugurilor, a literaturii şi a agriculturii, a oricărei acţiuni care presupunea ingeniozitate şi spirit de iniţiativă. Ea patrona viaţa socială şi cea statală, era sfătuitoarea grecilor adunaţi în areopag şi apărătoarea lor în războaie.
6)Demetra
Demetra (greacă: Δημήτηρ) era în mitologia greacă zeiţa agriculturii şi a roadelor pământului. Era fiica lui Cronos şi a Rheei şi aparţinea generaţiei olimpienilor. Demetra a avut cu Zeus o singură fiică, pe Persefona, de care era strâns legată atât în ceea ce priveşte cultul cât şi legenda.
În timp ce culegea pe un câmp flori, pământul a înghiţit-o pe Persefona; ea a fost răpită de unchiul ei, Hades, care a dus-o cu el în Infern. Zadarnic a căutat-o îndurerată Demetra nouă zile şi nouă nopţi, cutreierând lumea în lung şi-n lat. Nimeni nu-i ştia de urmă. Într-un târziu, Demetra a aflat de la Apollo de soarta fiicei sale. Cuprinsă de jale, Demetra părăseşte atunci Olimpul şi jură să nu-şi reia îndatoririle divine şi locul în rândul zeilor, decât în ziua când îi va fi înapoiată Persefona. Rătăcind pe pământ, după multe peregrinări, ajunge la Eleusis şi zăboveşte o vreme mai îndelungată la curtea regelui Celeus (vezi şi Triptolemus şi Demophon). Între timp, cum pământul nu mai rodeşte şi holdele se usucă, Zeus îl trimite pe Hermes să i-o aducă înapoi pe Persefona. Dar reîntoarcerea fiicei la mama ei nu mai este posibilă. Ascalaphus a văzut-o pe Persefona cum s-a înfruptat în Infern dintr-o rodie. În felul acesta ea s-a legat, o dată pentru totdeauna, de lumea subpământeană. Mânioasă, Demetra îl transformă pe Ascalaphus, singurul martor al sacrilegiului comis, în bufniţă. Persefona însă trebuie să rămână alături de Hades. La insistenţele lui Demetra se ajunge totuşi la un compromis: şase luni din an Persefona va sta alături de soţul ei în regatul subpământean şi şase luni le va petrece pe pământ, lângă mama ei.
Reîntoarcerea pe pământ a Persefonei era însoţită de venirea primăverii, de renaşterea naturii şi de plenitudinea verii. Absenţa ei era marcată de ariditate, de anotimpul trist al iernii în care Demetra ducea dorul fiicei sale. În mitologia romană Demetra purta numele de Ceres, o veche divinitate cu care a fost asimilată.
7)Hera
Hera (în greacă: Ήρα), este în mitologia greacă zeiţa protectoare a căsniciei, a căminului şi a femeilor măritate, precum şi regina zeilor şi a oamenilor. La romani este identificată cu Iunona.
Hera a fost fiica lui Cronos şi a Rheei. Ea a fost înghiţită, la fel ca şi fraţii ei, de către tatăl lor, care se temea să nu fie detronat de fii săi. Fratele cel mai mic, Zeus, a fost salvat de mama sa, care i-a dat lui Cronos o piatră înfăşurată în scutece. În timpul luptei dintre Zeus şi Cronos, Hera a fost încredinţată zeiţei Tethys şi lui Oceanus, care au crescut-o. Mai târziu, ea s-a căsătorit cu fratele ei Zeus, devenind "soţia legitimă" a stăpânului lumii. În această calitate, ea era considerată protectoarea căminului, a căsătoriei şi, în general, a femeilor măritate. Cu Zeus, Hera a avut patru copii: pe Ares, Hebe, Hefaistos şi Eileithyia. Împărţind tronul, dar nu şi puterea marelui ei stăpân, Hera este adesea înfăţişată ca o soţie geloasă şi nesăbuit de violentă, care uşor se simte jignită şi nu pregetă să se răzbune crunt pentru toate infidelităţile săvârşite de soţul ei. Adeseori, mânia este capricioasă şi nejustificată.
Tempul Herei din Agrigento, Grecia Mare (Italia de Sud)Hera era recunoscută în toată Grecia, în special în oraşele Argos, Sparta şi Micene. Existau de asemenea temple în Samos, Olympia, Corint, Tiryns, Perachora şi Delos.
În perioada Greciei Arhaice, Hera a fost o deitate importantă pentru întreaga populaţie din Elada. Probabil cultul ei este mai vechi decât cel al lui Zeus. În poezia epică greacă, Hera îi adresează lui Zeus cuvinte grele, dar îl şi preamăreşte, precum fraza: "Eu sunt fiica cea mare a lui Cronos, şi nu sunt onorată doar pe pământ (pentru că sunt zeiţa căsniciei), ci şi pentru că sunt soţia ta şi tu eşti regele zeilor." din Iliada.
Este posibil ca zeiţa Hera să aibă rădăcini de dinainte de sosirea grecilor, la un popor matriarhal. De abia la venirea grecilor indo-europeni i-au fost introduse în cult în perioada ioniană sau miceniană.
Romanii au identificat-o cu zeiţa Iunona, regina oamenilor şi a zeilor în mitologia lor.
8)Hefaistos
Hefaistos (greacă Ἥφαιστος Hêphaistos) reprezintă, în mitologia greacă, zeul focului, al metalelor şi al metalurgiei, al fierarilor, sculptorilor şi artizanilor, cunoscut de romani ca Vulcan. Fiul şchiop al lui Zeus şi al Herei, meşter neîntrecut, creaţiile sale extraordinare uimindu-i chiar şi pe zei: făureşte arme şi armuri miraculoase, obiecte care se mişcă singure (un fel de roboţi superperfecţionaţi), sau chiar pe Pandora şi cutia acesteia. Este personificarea focului în cele 3 ipostaze ale sale: focul teluric (al vulcanilor), focul îmblânzit (focul domestic, care poate fi folosit în diferite activităţi, inclusiv la prelucrarea metalelor), precum şi focul atmosferic. A fost căsătorit cu Afrodita. Căsătoria cu Afrodita a avut loc din cauză că, fiind supărat pe mama lui, el a făurit un jilţ fermecat cu care a prins-o pe zeiţă. Drept jertfă a cerut să se căsătorească cu Afrodita. Zeii s-au mirat: Cum să se însoare slutul cu zeiţa frumuseţii?
9)Hermes
...arcadianul, socotit fiu al lui Zeus şi al pleiadei Maia, era un zeu de rang secundar şi mesager al zeilor din Olimp, totuşi investit cu numeroase atribute care îi compun o structură eclestică, aproape paradoxală. Divinitate sincretică, rezultată din fuziunea mai multor zeităţi arhaice locale, Hermes Arcadianul (numit uneori şi Hermes Psyhopompos - Călăuza sufletelor spre Hades) devine cu vremea zeu pastoral, ocrotind turmele şi cirezile; apoi, venerat în cetăţi, este zeul negustorilor greci, dar totodată şi oratorul arhetipal (socotit de tradiţie descoperitorul elocvenţei), un zeu călător, atlet, patron al jocurilor şi exerciţiilor gimnastice, protector al memoriei didactice şi al şcolilor, paznicul sacru al drumurilor şi porţilor de acces, inventatorul ţiterei sau al lirei (pe care, potrivit imnului homeric Către Hermes, I - a confecţionat-o dintr-o carapace de broască ţestoasă, înfigând în ea 7 tulpini retezate de trestie pentru susţinerea coardelor din maţe de oaie şi înfăşurând cutia de rezonanţă în piele de bou, braţele lirei fiind lucrate tot din trestie sau dintr-un lemn curbat). Acest Hermes a ajuns patron chiar şi al hoţilor, dar şi simbol al forţei profetice (întrucât el dirija spre oameni visele premonitorii emanate de Zeus); dar era şi simbolul planetei Mercur (grec. Hermes). Paralel, există şi cultul unui Hermes falic, care, deşi secundar, pare să divulge o origine culturală primitivă (ερμης - piatră falică); astfel, el reprezintă la un moment dat idealul elen al efebului. Ca pereche erotică a Afroditei, simbolizează împreună cu ea cele două principii, masculin şi feminin, ale succesiunii generaţiilor. În plus, ar fi fost şi zeu al vântului, de unde, după unii interpreţi, ar deriva funcţia sa principală, de mesager al Olimpului. Mitul său biografic spune că Hermes s-a născut într-o peşteră din Arcadia (muntele Kylene) şi îndată după naştere a fugit din scutece în Tessalia, furând cirezile fratelui său Apollon. Nezărit decât de ciobanul Battos şi ascunzând vitele, s-a întors în grota natală unde, găsind o broască ţestoasă, a făcut din carapacea ei o liră. Apollon, deşi venise furios să-şi ia înapoi cirezile, s-a lăsat cucerit de sunetele necunoscute ale noului instrument muzical şi, în schimbul lirei, i-a lăsat lui Hermes toate vitele, iar altă dată i-a dăruit şi vestitul caduceu, care ajunge simbolul nedespărţit al lui Hermes, completat cu alte două simboluri: pălăria cu boruri largi şi sandalele înaripate de aur. Tot Apollon l-a investit şi cu funcţia de crainic divin. Lukian din Samosata îi face un portret complex şi ironic, în autocaracterizare ("Sunt singurul dintre zei care nu apuc să dorm nici noaptea, căci sunt nevoit să conduc sufletele în lăcaşul lui Pluton" sau: "Ziua stau în palestre, servesc de crainic în adunări şi dau poveţe oratorilor; mai trebuie să fac ordine şi în treburile celor morţi" - Dialogurile zeilor, XXIV).
10)Hestia
În mitologia greacă, Hestia (gr. Ἑστία ) a fost zeiţa căminului, a focului sfânt, prima fiică a lui Cronos şi Rheei, soră a lui Zeus, Poseidon, Demetra, Hera şi Hades. Cu toate că a fost curtată de Apollo şi de Poseidon, Hestia a obţinut de la Zeus dreptul de a-şi păstra virginitatea pentru totdeauna. În plus, Zeus i-a acordat onoruri excepţionale: i se închina un cult în toate casele oamenilor şi în templele tuturor zeilor. Aşa cum căminul domestic era centrul religios al locuinţelor umane, Hestia era centrul religios al locuinţei divine. Această imobilitate a Hestiei explică faptul că nu a jucat nici un rol în vreo legendă. A rămas un principiu abstract, întruchipând ideea de cămin, nemanifestându-se ca o divinitate personală.
În mitologia romană, Hestia este echivalentă cu Vesta. Hestia este menţionată de Hesiod, Diodorus Siculus, Platon, Aristofanes, Pausanias, Suidas, Ovidiu şi Cicero.
În mitologia romană, Hestia este echivalentă cu Vesta. Hestia este menţionată de Hesiod, Diodorus Siculus, Platon, Aristofanes, Pausanias, Suidas, Ovidiu şi Cicero.
11)Poseidon
În mitologia greacă, Poseidon (greacă Ποσειδῶν) era zeul mării, fiul lui Cronos şi al Rheei. În mitologia romană este cunoscut sub numele de Neptun. Ca şi ceilalţi fraţi ai săi, când s-a născut, Poseidon a fost înghiţit de către tatăl său şi apoi dat afară.
Mai târziu a luptat alături de olimpieni împotriva titanilor. Când, în urma victoriei, s-a făcut împărţirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Hades lumea subpământeană, iar lui Poseidon Împărăţia apelor. El sălăşluia în fundul mării împreună cu soţia sa, Amfitrite, alături de care, uneori, urmat de un întreg cortegiu marin şi purtat de un car tras de cai înaripaţi, spinteca valurile.
Poseidon stârnea furtunile sau făcea ca apele mării să devină liniştite, el scotea insule la iveală sau le cufunda pe altele lovindu-le cu tridentul său, făcea să izvorască râuri sau să se închege lacuri. O dată el a încercat împreună cu Hera şi cu Athena să-l pună în lanţuri pe Zeus, dar încercarea a dat greş. De atunci Poseidon a fost mereu alături de preaputernicul său frate care cârmuia destinele lumii.
Legat de numele său este episodul întrecerii care a avut loc între el şi Athena atunci când a fost să-şi împartă între ei pământul Atticei. Un alt episod îl înfăţişează pe zeul mării lucrând cot la cot cu Apollo, ca să înalţe zidurile Troiei. Faptul că nu a fost răsplătit pentru munca sa a atras mânia lui Poseidon asupra troienilor. Această mânie, şi faptul că Odysseus i-a ucis un fiu, pe ciclopul Polyphemus, l-a determinat pe puternicul zeu să-l urmărească pe erou cu răzbunarea sa, nimicindu-i pe rând corăbiile şi aruncându-l de pe un ţărm pe altul. Cu zeiţele sau cu muritoarele de rând Poseidon a avut numeroşi fii şi fiice, majoritatea înfăţişaţi ca nişte fiinţe monstruoase sau a căror forţă era de temut. Printre aceştia se numărau: ciclopul Polyphemus, gigantul Chrysaor, aloizii, Lamus - regele lestrigonilor, Triton etc.
12)Zeus
El făcea parte din prima generaţie divină. Era cel mai mic dintre fii lui Cronos şi ai Rheei. Rheea ca să-l scape de urgia tatălui său, care-şi înghiţea rând pe rând copiii de îndată ce se năşteau, l-a ascuns pe Zeus în Creta, unde a fost îngrijit de către două nimfe, Adrasteia şi Ida. Acestea îl hrăneau cu lapte de la capra Amaltheia şi cu ambrozie. Cureţii (apărătorii lui Zeus) îl prozejau pe micul zeu şi făceau zgomot cu armele când acesta plângea, ca nu cumva să-l audă Cronos. Când a crescut mare, Zeus, a pus la cale, cu ajutorul Geei şi al Metisei, detronarea tatălui său. După ce l-a silit pe Cronos sa-şi verse înapoi copiii înghiţiţi, Zeus, împreună cu fraţii săi acum reîntorşi la viaţă, i-a declarat război lui Cronos. În ajutorul acestuia au sosit însă fraţii săi, titanii. Însă ciclopii şi hecatonheirii (uriaşi cu o sută de braţe). Lupta a durat zece ani şi a luat sfârşit cu victoria olimpienilor. Zeus a devenit stăpânul întregului Univers. El a dăruit Lumea subpământeană fratelui sau Hades, iar Marea lui Poseidon, păstrându-şi pentru sine Pământul. Până să dobândească pacea, a avut de înfruntat însă noi vrăjmaşi, de data aceasta pe giganţii asmuţiţi împotriva sa de către Geea, care a născut un monstru înfricoşător, Typhon, cu o sută de capete de balaur. Lupta cu Typhon a fost cea mai grea dar, în cele din urmă, Zeus a ieşit din nou şi definitiv biruitor, azvârlindu-l pe monstru în Tartar. Însă şi de acolo îi mai ameninţa pe zeii olimpieni. El dezlănţuie furtunile şi vulcanii. Împreună cu Echidna, jumătate femeie şi jumătate şarpe, el dădu naştere lui Orthos, un dulău fioros cu trei capete, lui Cerber, câinele iadului si pe Hidra din Lerna.
Înlănţuirea lui Prometeu
În legendă se spune că,într-o noapte,Prometeu furase focul din vatra zeului Hefaistos pentru a-l duce oamenilor pe pământ.Când Zeus a aflat că titanul Prometeu îi furase focul,a hotărât să-l pedepsească greu pe creatorul oamenilor. L-a chemat pe fierar,pe Hefaistos,şi i-a poruncit să facă din apă şi ţărână,o fată,fiinţă muritoare,dar să aibă chip de zeiţă.Când termină,să cheme toţi zeii pentru a o împodobi pe fată cu cele mai alese daruri...După aceea,Zeus îi va face şi el un dar.
Zeul meşteşugar se apucă de lucru.Luă un pumn de ţărână din trupul fertil al Gheei.Din lutul ud a făurit o fiinţă cu chip dulce,de fecioară.Zeus o numi Pandora,apoi îi dărui o cutie de aramă şi îi spuse să o dăruiască bărbatului cu care se va căsători.Zeiţa Afrodita îi dărui fetei puterea de a sădi iubirea în inima bărbaţilor.Apoi,Zeul Hermes a condus-o pe pământ. Eros,fiul Afroditei,îl ţinti pe Epimeteu,fratele lui Prometeu,în inimă.Epimeteu,ameţit de dragoste,o zări pe Pandora,şi o ceru de soţie.Fratele lui Prometeu deschise cutia. Atunci,mii de boli,rele şi nenorociri se răspândiseră pe pământ.Aşa se răzbunase Zeus pe pământeni. Prometeu,văzând fapta,îl înfruntase din nou pe Zeus.Zeul Olimpului se înfuriase atât de tare,încăt l-a chemat pe Hefaistos,cu nişte cătuşe tari şi nişte lanţuri grele.A mai adus şi un piron mare şi gros.L-a chemat pe Hermes.I-a spus să-l lege pe zeul Prometeu de o stâncă cu lanţurile,să-i pună cătuşele grele şi să-i vâre pironul gros in piept.Zeus a trimis pe vulturul lui de încredere,să-i sfâşie în fiecare zi,ficatul...Aşa rămase Prometeu atârnat de stânca ascuţită vreme de mult timp.Prometeu strigase către Zeus că oamenii vor vieţui vreme de mii şi mii de ani,însă el,Zeus,va pieri.
Copiii lui ZEUS
Cu prima sa soţie, Metis, Zeus a născut-o pe zeiţa Athena, cu Themis a avut mai multe fiice, numite Ore şi Moire, cu titanidele Leto şi Mnemosyne a avut trei copii, pe zeiţa Afrodita şi respectiv pe Artemis şi pe Apollo, cu sora sa Demetra - pe Persefona etc. Dintre soţii, cea sortită să-i fie egală şi regină alături de el în Olimp a fost sora sa, Hera. Cu ea Zeus a avut trei copii: pe Ares, pe Hebe şi pe Ilithyia. Zeus a zămislit numeroşi copii unindu-se, în egală măsură, şi cu muritoarele de rând: Alcmene, Danae, Io, Europa, Niobe etc.
Ca stăpân suprem şi ca deţinător al puterii supreme absolute, Zeus era cel care împărţea dreptatea printre oameni şi zei, el era expresia echilibrului şi a ordinii din natură şi din societate. Era socotit zeul luminii, al fenomenelor naturale, deţinătorul fulgerelor şi, mai ales, al trăsnetelor - manifestare cu precădere a forţei şi a mâniei sale divine. El domnea în palatul său aflat pe crestele înalte ale Olimpului şi de acolo, înconjurat de ceilalţi zei, cârmuia destinele lumii, împărţind binele şi răul printre muritori şi veghind asupra împlinirii destinelor lor. În mitologia romană Zeus purta numele de Jupiter.
